Articol de cercetare despre istoria timpurie

Istoria timpurie și dezvoltarea Institutului Monroe

de Robert A. Monroe

Institutul și-a început activitatea în Divizia de Cercetare și Dezvoltare a Monroe Industries, Inc., care, în acel moment (1958), investiga metode și tehnici de învățare accelerată prin schimbări practice ale mediului. Ca urmare a anumitor descoperiri, s-a decis extinderea bazei acestor investigații și modificarea scopului oricărei astfel de cercetări. În 1971, Institutul a fost creat pentru a se conforma și a extinde această abordare diferită.

Pe scurt, Institutul susține conceptul că (1): Conștiința și focalizarea acesteia conțin orice și toate soluțiile pentru procesele de viață pe care omul le dorește sau le întâlnește. (2): O mai bună înțelegere și apreciere a acestei conștiințe poate fi obținută doar prin abordări interdisciplinare și coordonare; (3): Rezultatele eforturilor de cercetare conexe sunt semnificative doar dacă sunt reduse la aplicare practică, la „Ceva de Valoare” în contextul culturii sau epocii contemporane.

ISTORIE

Două puncte de referință trebuie clarificate în această, partea de deschidere. În primul rând, următorul raport nu este prezentat în limitele restrictive ale unei singure căi de studiu sau practică. Este o încercare de a plasa în termeni cuprinzători dezvoltările de bază de la Institut, astfel încât fiecare individ să o poată corela cu propria sa arie de interes fără a necesita „traducere”.

În al doilea rând, rezumatul studiului și cercetării conținut aici nu este convențional în abordarea sa. Nu există tabele statistice, grafice sau referințe la lucrările altora din domeniu. Eforturile Institutului nu au fost concepute sau realizate cu intenția de a oferi dovezi sau documentație comunității științifice sau lumii în general, deși multe dintre metodele științifice ortodoxe au fost utilizate. În schimb, acest lucru poate fi obiectivul altor organizații și indivizi care pot lua descoperirile de bază ale Institutului pentru a le dovedi și prezenta în alte forme, în alte domenii de specializare. Institutul salută această participare.

După cum s-a menționat mai sus, obiectivele timpurii au fost definite ca dezvoltarea sau învățarea metodelor și tehnicilor prin schimbări practice ale mediului, adică, schimbări care ar putea fi puse în aplicare simplu și ușor în condiții sociale tipice. Aceasta a exclus imediat orice abordări exotice, cum ar fi stimularea chimică, medicamentoasă sau dietetică. De asemenea, pentru a fi acceptabile pe scară largă, utilizarea instrumentației sofisticate și costisitoare nu putea fi o necesitate vitală. Mai mult, a devenit evidentă necesitatea de a depăși modurile și teoriile actuale de învățare pentru a ajunge la o bază care ar putea fi cuprinzătoare. Scopul era de a produce ceva eficient într-o formă nouă, mai degrabă decât o extensie sau o expansiune a practicilor tradiționale care scădeau constant în rezultate acceptabile în fiecare an.

Învățarea de Tip I - Folosind o libertate de la convenționalitate, s-au realizat studii asupra tuturor formelor procesului de învățare în activitățile zilnice de viață. În depășirea modelului skinnerian, factorul cheie în învățare părea a fi, în primul rând, focalizarea atenției. Durerea sau plăcerea au focalizat atenția asupra experienței, iar experiența a fost apoi învățată/stocată. În plus, orice factor emoțional a focalizat atenția, provocând din nou ca experiența să fie imprimată puternic. Orice experiență fizică extremă a focalizat, de asemenea, atenția asupra experienței cu rezultate similare. Adâncimea învățării (retenție-rechemare) părea a fi în relație directă cu intensitatea experienței. În schimb, cu cât experiența era mai superficială, cu atât atenția părea mai puțin validă, ceea ce diminua considerabil procesul de învățare. Orice altă învățare „nenaturală”, cum ar fi focalizarea voinței atenției fără stimul, necesita o formă de dedicare și disciplină, în general indisponibilă minții umane medii. Atenția pâlpâie și fluctuează, de asemenea, în experiențe repetitive de ordin inferior, denigrând din nou învățarea care ar putea avea loc.

Premisa: (Învățarea) naturală este declanșată de atenția focalizată de experiență care conține elemente de emoție, durere-plăcere, acțiune fizică, noutate în diverse combinații. Prin urmare: învățarea naturală este experiență: cu cât adâncimea experienței este mai mare, cu atât mai mare este amprenta învățării. Aceasta este etichetată Învățarea de Tip I.

O validare simplă a premizei poate fi realizată prin a nu face mai mult decât a te așeza și a scrie o listă cu cele zece cele mai semnificative evenimente informaționale pe care le-ai învățat până acum, în ordinea clarității detaliului și a capacității tale de a rechema. După ce ai făcut acest lucru, observă câte dintre cele zece reprezintă acele elemente pe care le-ai învățat prin instruire formală.

Întrebarea a fost: cum să punem acest proces natural de învățare într-o sinteză care să poată fi aplicată pe scară largă și ușor.

Învățarea de Tip II - Un alt proces de învățare, cel mai convențional și utilizat pe scară largă, este într-adevăr deliberat și voințat, și se apropie de un model de condiționare pavloviană în obiceiurile sale, pentru a fi cu adevărat de succes. Citirea și recitirea unui manual, coordonarea fizică a unui atlet, abilitatea unui pianist de concert, toate sunt forme de Învățare de Tip II—și necesită o formă specială de focalizare a atenției preînvățate (care poate fi declanșată de o experiență anterioară de învățare „naturală” care poate sau nu să fie în rechemare conștientă). Din acest proces de bază, combinații „nenaturale”, așa cum ar fi, sunt asamblate pentru a forma simulări deductive asemănătoare experienței de învățare naturale.

Învățarea de Tip III - Un alt model care este prezent și afectează individul, dar care, în cea mai mare parte, de obicei nu se află în rechemarea sa conștientă, se află în două (sau mai multe) arii de experiență.

Primul are loc în retenția non-conștientă a experienței care este percepută și stocată în timpul activității sale fizice de viață trează. Toate cele cinci simțuri fizice percep informații, doar o mică parte (mai puțin de 20%) dintre acestea fiind de obicei disponibile minții conștiente. Totuși, aceste informații sunt stocate în memorie în cele mai mici detalii. Nu face parte din conștiința medie deoarece nu există o focalizare a atenției asupra experienței în acel moment particular. Acest lucru a fost ilustrat în multe forme, cum ar fi rechemarea conținutului unei conversații între alții în timp ce focalizarea atenției era în altă direcție, sau amintirea unei selecții muzicale în timp ce citești o carte.

A doua formă de învățare este prin experiența sinelui non-conștient—experiența visului care poate sau nu să fie în rechemare conștientă. Materialul visului în sine poate fi o nouă experiență creată din experiențele învățate anterior, și la rândul său este tratat de procesul de învățare ca o experiență de învățare la fel de reală sau importantă ca oricare alta. Un individ care anterior nu a avut frică de șerpi, visează că se află într-un pârâu, este mușcat de un șarpe și devine grav bolnav. Ulterior, îi este frică de șerpi și, foarte probabil, îi este frică să se afunde în pârâuri—deși întreaga experiență a visului nu face parte din memoria sa conștientă.

Aspectul important în Învățarea de Tip III este că această experiență de învățare este într-adevăr o parte a memoriei non-conștiente, care nu are capacitatea de bază de a evalua experiența într-un context relativ. Totuși, este o învățare experiențială, adesea emoțională, și astfel acționează asupra personalității individului cu aceeași forță ca Învățarea de Tip I—fără conștientizarea conștientă a individului.

Aici, Învățarea de Tip III, a avut cea mai promițătoare realizare a scopului inițial.

Rezultate preliminare - A devenit rapid evident că experimentele în Învățarea de Tip III nu erau deloc o abordare originală. Multe dintre acestea au avut loc de-a lungul anilor sub diverse etichete—sugestie, hipnoză, psiho-sinteză, efect placebo, plus câteva sute de variații filosofice. Problema, astfel, a fost să se sorteze factorul catalitic în cât mai multe dintre acestea, și să le aplice într-un model științific rațional și repetabil.

Cu aceasta a venit o schimbare importantă în identificarea exactă a ceea ce a fost investigat. Ce atenție era focalizată? Ce experimenta? Nefericiți cu termenul „ființă umană” (procesul ar putea fi aplicabil și animalelor), personalitatea sau individualismul fiind rezultatul, și „conștientizarea” oferind o conotație insuficientă, ne-am stabilit cu reluctanță asupra Conștiinței. Reluctanța a fost acolo deoarece părea încă inadecvat, vag, folosit greșit și suprautilizat, dar era cel mai bun termen disponibil la acea vreme.

Cu acest obstacol depășit, sperăm, și scurtat la CS prin impaciență, CS (Conștiința) a devenit ținta unor modele de cercetare intensive și neortodoxe. Dacă CS ar putea fi extins în Învățarea de Tip II și focalizat acolo, multe ar putea fi realizate.

Din întâmplare sau intuiție, proiectul s-a îndreptat imediat spre marginea cea mai evidentă, dar naturală a CS—eliberarea și dispersia CS la începutul și în timpul somnului. Procesul simplu de veghe extins nu a produs niciun model valoros, adică, întârzierea pierderii CS fără schimbări calitative ale ceea ce părea a fi o eficiență în declin. Prin urmare, s-a căutat un mijloc de a menține calitatea CS pe măsură ce sistemul fiziologic se transforma în starea de somn. Aceasta a inclus problema de a face pace cu rețeaua homeostatică, care rezistă sau se simte „amenințată” de orice schimbare—și schimbarea trebuia să fie cheia oricărui proces care urma să fie conceput și dezvoltat.

Descoperire - Foarte puțin s-a realizat în efortul inițial, cu excepția verificării multor studii anterioare asupra somnului. Aproximativ 52 de subiecți au fost testați în diverse stări de somn fără a aduce în vedere informații noi semnificative. Prima și baza descoperire a avut loc din întâmplare, din necesitate. Echipa de proiect, în cea mai mare parte voluntari, a găsit dificil să găsească timp pentru a călători de la o casă la alta cu echipamente și instrumentație pentru a măsura stările de somn ale diverselor subiecte. Proiectul nu avea facilități adecvate pentru a adăposti subiecții peste noapte. De asemenea, subiecții au găsit foarte dificil să adoarmă la cerere. Dacă o făceau, era de obicei într-o stare aproape epuizată care anula orice altceva decât somnul delta, o stare aproape comatoasă și neactivă, (în acea perioadă).

Pentru a rezolva problema, astfel încât subiecții să poată adormi rapid atunci când era necesar, au fost încercate diverse metode. Mediile au fost stabilite cele mai propice pentru somn, inclusiv controlul temperaturii, umidității, luminii și sunetului—care au fost doar parțial de succes. Stimularea luminii a fost încercată, dar a adus disconfort mai degrabă decât relaxare. O combinație de semnale audio a arătat promisiuni. Investigații suplimentare au dovedit soluția.

Cu disponibilitatea acestui nou instrument, pentru prima dată a devenit posibil să se dezvolte și să se mențină subiectul în oricare dintre diversele etape ale somnului, de la relaxarea ușoară alpha prin theta în delta și în REM (visare)

S-a descoperit că undele sinusoidale fazate la frecvențe sonore discernibile, atunci când sunt amestecate pentru a crea frecvențe „bătăi” în intervalele sau undele electrice ale creierului găsite în diferitele etape ale somnului uman, vor crea o Răspuns de Urmărire a Frecvenței (FFR) în modelul EEG al individului care ascultă astfel de forme de undă audio. FFR, la rândul său, evocă stări fiziologice și mentale în relație directă cu stimulul inițial.

     Unde sinusoidale fazate

Cu disponibilitatea acestui nou instrument, pentru prima dată a devenit posibil să se dezvolte și să se mențină subiectul în oricare dintre diversele etape ale somnului, de la relaxarea ușoară alpha prin theta în delta și în REM (visare). Un brevet generic pentru metodă și tehnică a fost acordat originatorului, Robert Monroe, pentru care Institutul este numit.

Metoda și tehnicile Monroe s-au dovedit a fi capabile să „programeze” ciclurile de somn pe parcursul nopții de somn, dacă este dorit. Variațiile ar putea aduce ajustarea duratei fiecărei etape de somn în timpul ciclului, conform nevoilor și dorințelor individului. Momentul trezirii din somn a fost îmbunătățit considerabil față de ceasul deșteptător tradițional care nu avea cunoștință de etapa somnului pe care o invada. Prin programarea FFR în somnul REM pentru câteva minute înainte de ora de trezire, apoi inserând un semnal beta, somnorosul era trezit ușor, dar ferm, fără șocuri bruste sau „hangover” de somn plictisitor.

Într-un test multiplu, sub supraveghere medicală, aproximativ 45 de insomniaci au primit o lună de înregistrări repetate de FFR în medii proprii de acasă. În acest scop, un insomniac a fost definit ca un individ care nu putea dormi noaptea fără medicație prescrisă. La sfârșitul lunii, 40 din cei 45 de pacienți au raportat că sistemul era cel puțin la fel de eficient ca medicația lor, și evident fără efecte secundare medicamentoase. În unele cazuri, un factor de antrenare a durat până la șase luni, prin care pacientul a avut doar să se gândească la modelul sonor și a reușit să obțină somn.

Inițial, metoda a fost lansată pentru utilizare generală sub formă de casetă audio, care este eficientă în formă monaurală. Pentru rezultate maxime, poate fi utilizată în stereo cu căști în aceeași configurație de casetă. Un prototip al unei noi unități cu circuite micro-electronice este acum în testare prin care o întreagă perioadă de somn cu multiple cicluri poate fi „programată”, inclusiv o secvență specială de trezire care intră în funcțiune cu cinci minute înainte de o oră presetată. Acestea sunt în conformitate cu premisa de „Ceva de Valoare” evoluând din orice efort de cercetare.

Progres intermediar - Cu capacitatea de a controla stările de somn de frontieră, explorarea diferitelor etape ale somnului a continuat cât mai rapid posibil, în limita timpului, fondurilor, personalului și subiecților disponibili—un ritm care s-a transformat în luni și ani: Scopul era de a muta CS în modele de somn și de a menține CS așa cum este înțeles în starea de veghe.

Încet, a devenit evident că acest lucru nu putea fi realizat, dar nu din motivul așteptat. Pe măsură ce fiecare subiect a înregistrat un număr mai mare de sesiuni experimentale, CS în sine a devenit îmbunătățit mai degrabă decât restricționat. Nu doar că subiectul-participant a putut să treacă ușor prin diminuarea normală a inputului senzorial fizic în somn, fără pierderea CS, ci a descoperit mai întâi că CS nu era dependent de aceleași semnale senzoriale fizice. În al doilea rând, a descoperit că CS, așa cum îl înțelegea el, devenea mai mare în capacitate fără date senzoriale fizice grele care prezentau interferențe și distorsiuni puternice.

Într-o structură socială legată puternic de relații cauzale prin materie-timp-spațiu, acceptarea unui astfel de lucru ca valid prin experiența personală a fost într-adevăr profundă, deranjantă și extrem de stimulatoare atât pentru personal, cât și pentru participanți. A fost cu adevărat o cutie a Pandorei suspectată care oferea potențiale neașteptate într-un aspect care a preocupat omul încă din începuturile sale. Ar putea cutia fi deschisă încet, puțin câte puțin, pentru a evita a fi copleșit? Sau studiile suplimentare vor arăta că acest stat paradoxal de somn-trezire este așa și nu mai mult?

În acest moment, un membru al echipei de cercetare a recomandat ca modelele de frecvență de bătăi să fie aplicate binaural, adică, un set de semnale să fie inserat într-o ureche, altul în cealaltă ureche. În aer liber, modelele de unde cerebrale de frecvență extrem de joasă (30HZ-1.5HZ) erau sub nivelurile de percepție audio, astfel încât modelul era exprimat în amplitudine mai degrabă decât în frecvența efectivă a sunetului în sine. Efectul inserției binaurale implica o posibilă sinteză a frecvenței bătăii de către creierul însuși. Un semnal de 200HZ într-o ureche și un semnal de 210HZ în cealaltă ar putea sugera creierului o rezonanță eficientă de 10HZ.

     Sincronizare Hemisferică

Rezultatele au fost spectaculoase. O salt cuantic în întregul proces a devenit evident. Timpul de răspuns s-a scurtat, durata s-a extins, gradul de intensitate a fost dramatic, toate în modelele FFR arătate în trasările EEG. Chiar și printre aproximativ 22 de subiecți anteriori și bine indoctrați, eficiența crescută a fost regula.

Perioada care a urmat a fost una de explorare a răspunsului la frecvențele audio deasupra intervalelor EEG, și adesea dincolo de frecvențele normale de auz. Căutarea a fost îndreptată spre determinarea altor frecvențe audio eficiente, oricare ar putea fi efectul acestora. Procesul a fost unul tedios, deoarece doar testele de sweep lent au permis apariția FFR, din cauza întârzierii în răspuns și raportarea subiectului voluntar. Mai mult, pentru a fi acceptabil în ceea ce privește natura răspunsului, un consens dublu-orb al subiecților a fost parte a criteriilor. Astfel, pentru a fi semnificativ, un răspuns raportat de un subiect a fost reținut de la ceilalți subiecți, cu excepția cazului în care și/sau până când fiecare a raportat un răspuns similar în aceeași gamă de frecvențe. Factorul sugestiei a fost apoi eliminat, iar înregistrările răspunsului subiectului atât verbal, cât și prin instrumentație au fost utilizate pentru evaluare.

Au fost găsite un număr de răspunsuri definite, repetabile. Atenția putea fi variată de la somnul delta non-conștient de totală lipsă de CS și stare fizică comatoasă până la o concentrare intensă de tip Beta de fixare unidirecțională, și în anxietate intolerabilă „nervozitate”. Cu toate acestea, mult depindea de secvența semnalelor oferite. De exemplu, o formă extrem de „clară” de mentare a fost obținută prin ajutarea subiectului să atingă Minte Trează-Corp Adormit (identificat arbitrar ca Focus 10) printr-un set de stimulare a semnalului, apoi aplicând un al doilea semnal, suprapus, care ar fi fost în mod normal prea „stresant”. Nu este încă pe deplin înțeles de ce majoritatea acestor secvențieri sunt importante.

Odată cu apariția unui interes larg în teoria și studiul hemisferic al creierului, Institutul a întreprins explorarea efectelor bilaterale ale FFR. S-a constatat foarte repede că o dezorientare extremă putea fi produsă temporar prin inserarea de semnale diferite, fără legătură în fiecare ureche. Mergând mai precaut, o „de-tuning” a fiecărui hemisferiu a fost posibilă prin inserarea de frecvențe de interval EEG joase în urechea opusă. În schimb, fiecărui hemisferiu putea fi stimulat prin aceeași metodă, prin aplicarea de modele sonore Beta specifice și dincolo. Rezultatul natural al acestui lucru a fost căutarea unor modele care să „echilibreze” sau să ajusteze relațiile dintre creierul stâng și cel drept și să ajute la producerea schimbărilor dorite în comportament.

Cele de mai sus au produs rezultate dinamice în multe domenii și încă se află într-o etapă de început în ceea ce privește „starea artei”. Cu toate acestea, acest lucru a dus la definirea efectului de bază cu care efortul Institutului se ocupă. La câțiva ani după începutul studiilor „binaurale de bătăi”, un cercetător asociat a adus acest lucru în atenția Institutului. Utilizând procesul FFR al Institutului în modul binaural, a configurat un EEG bilateral pe un subiect voluntar prin care forma de undă dominantă a fiecărui hemisferiu cerebral a fost afișată pe un osciloscop cu dublu trasare.

Stimularea frecvenței de bătăi binaurale creează un FFR susținut care este sincronizat atât în amplitudine, cât și în frecvență între hemisferele cerebrale.

Semnificația totală a unei astfel de coerențe nu este înțeleasă, deoarece nu au fost efectuate studii extinse, cu excepția celor începute de Institut. Înainte de dezvoltarea metodei FFR, nu a fost disponibilă nicio tehnică eficientă pentru a genera o stare Hemi-Sync. Poate fi adevărat că cei într-o stare concentrată, relaxată în rugăciune, meditație sau stări fizice similare liniștite pot produce perioade de astfel de sincronizare. Cu siguranță, trebuie să apară natural, chiar dacă doar temporar, în anumite condiții specifice din viața umană. Exact care sunt acestea nu este încă cunoscut.

Există un efect parțial de antrenare, iar există indicații că acesta poate fi învățat la fel ca în modelul bio-feedback. Dacă semnalul sintetizat traversează Corpul Callosum (rețeaua nervoasă dintre hemisferele cerebrale), călătorește prin trunchiul cerebral, sistemul limbic—acest lucru trebuie încă să fie determinat. Se pare că noi căi neuronale sunt stabilite ca rezultat.

Lucrul cu sistemul Monroe și sincronizarea-coerența hemisferică a adus la iveală o serie de perspective interesante. Unele dintre acestea sunt:

1. Sănătate Echilibrată: Primul și principalul efect a fost o stabilizare a energiilor mentale și fizice ale participantului. Acesta apare de obicei între a 10-a și a 11-a sesiune, fiecare având o durată de 45 de minute. Cei mai mulți raportează schimbări dinamice în vitalitatea fizică, somn mai odihnitor, un sentiment mai mare de bine, o serenitate generală, un nou entuziasm pentru viață și eliberare de identități false și obligații, pentru a numi câteva. În general, fiecare începe cu afirmația „Mă simt mai bine, par să gândesc mai clar”. După a 10-a expunere, schimbarea este adesea permanentă. Participanții raportează acest lucru la doi și trei ani după experimente.
    
2. Reducerea Stresului-Tensiunii: Utilizată în principal în cazuri care au rezistat abordărilor convenționale, rezultatele obținute par a fi cauzate în principal de o schimbare în viziunea generală a individului, mai degrabă decât de a se ocupa de specificități.
    
3. Suport Chirurgical: Aplicată înainte, în timpul și după intervenția chirurgicală. Când este utilizat în întregime, acest sistem special ajută pacientul în reducerea anxietăților, controlul energiilor vitale, reducerea durerii și accelerarea vindecării naturale a corpului. Pacienții raportează constant câștiguri majore în toate aceste domenii.
    
4. Controlul Durerii: Nu este încă clar de ce metoda este la fel de eficientă cum se indică. Sugestia pentru controlul durerii cronice ar părea a fi destul de insuficientă pentru a oferi schimbările dinamice raportate din nou și din nou. Chiar și o săptămână de lucru cu benzile a fost adesea suficientă. Există unele speculații că este legată de efectul menționat mai sus.
    
5. Recuperarea după Accident Vascular Cerebral: Deși foarte puțin s-a realizat cu Sistemul Monroe în acest domeniu, constatările preliminare merită raportate. Sincronizarea hemisferelor a doi participanți la scurt timp după apariția accidentelor vasculare cerebrale minore a produs fiecare o îmbunătățire certă în disfuncție. Într-un caz, subiectul a suferit dificultăți minore de vorbire și instabilitate motorie intermitentă în picioare. După trei sesiuni de hemi-sync, vorbirea sa s-a clarificat considerabil, iar el a reușit să meargă constant fără efort. Trei luni mai târziu, nu a existat nicio regresie care să poată fi observată.
   
   
6. Psihoterapie: Când este aplicată în cadrul interviului, modul hemi-sync pare să ajute pacientul să ajungă foarte repede la niveluri adânc îngropate care au rezistat pătrunderii prin cele mai multe mijloace tradiționale. S-a afirmat că 10 interviuri utilizând sistemul ar putea fi echivalente cu 10 ani de tratament ortodox.
    
7. Rezolvarea Problemelor: Creierul-coerent-conștient concentrat într-o anumită arie prin modele specifice de FFR are aparent o capacitate mult mai mare de a privi orice condiție dintr-o poziție holistică decât conștiința „normală”. Se poate specula că este rezultatul utilizării simple a interacțiunii complete între hemisferele cerebrale. Într-o demonstrație cu un grup de patruzeci și cinci de executivi ai unei mari corporații, participanții au fost rugați să caute cel mai bun răspuns pe care îl puteau pentru propria problemă individuală, în timp ce experimentau hemi-sync. Treizeci au raportat soluții de decizie de o calitate, în cea mai mare parte, neașteptată. Fiecare era sigur că era „răspunsul corect”.
    
8. Învățare Accelerată: Efectul pur de sincronizare oferă multe potențiale în Tip II și Tip III prin simpla furnizare a focalizării atenției. De exemplu, utilizarea sa de către studenți în timp ce studiază îmbunătățește retenția și rechemarea: O studentă a reușit să își crească notele de la 2.5 la 3.9 medie într-un trimestru, folosind metoda. Un alt test a arătat o capacitate de a percepe și a-și aminti informații orale la o rată de 1.000 de cuvinte pe minut. (A fost utilizat un compresor de discurs pentru a crea materialul). Un alt participant a reușit să înmulțească mental două numere cu opt cifre, cu 100% acuratețe; fără efectul hemi-sync, a avut dificultăți cu seturi de numere cu două cifre. Tabelele de înmulțire de la 13 la 24 au fost folosite ca material de memorare, cu 60% acuratețe în rechemare după o sesiune.
    

În aceleași condiții, activitățile de coordonare mental-fizic au fost simulate cu o formă de imagini ghidate. Testele particulare au fost efectuate în principal în sporturi unde orice schimbări ar putea fi măsurate. Cele mai indicative dintre acestea au avut loc când șase jucători de golf și-au redus scorurile cu până la cinci lovituri. Implicația că metoda ar putea fi utilizată în direcții mai constructive și în multe forme pare să fie limitată doar de necesitate.
 

1. Stimulus Creativ: O autoritate bine cunoscută în domeniul instruirii a afirmat că, având peste 30.000 de ingineri pe lista de plată a companiei, economiile și/sau profiturile ar putea fi crescute cu aproximativ 200.000.000 de dolari dacă acest grup de angajați ar adăuga 2% la abilitatea lor creativă. Răspunsul în acest domeniu din partea Sistemului Monroe a fost atât de constant încât poate că într-o zi Institutul va putea desfășura un studiu atât de extins. Testele deja efectuate cu un grup mic și divers de ingineri, numărând aproximativ unsprezece, au arătat o probabilitate de a depăși cu ușurință un astfel de percentil. Mai mulți membri ai grupului au dezvoltat noi designuri în domeniile lor respective care au fost suficient de interesante pentru a justifica o cerere de brevet.

Un participant într-un alt program al Institutului a fost inspirat să scrie o carte, a finalizat-o și a vândut-o unui editor în termen de șase săptămâni. Un al doilea a devenit priceput și proeminent ca artist comercial, compozitor și aranjator muzical. Câteva sute au venit cu idei, metode, concepte și puncte de vedere noi care au adus schimbări majore în stilurile lor de viață. Valoarea acestora din urmă poate fi evaluată inițial doar de individ și, ulterior, de cei din jurul său.

     Dr. Stuart Twemlow

Următoarea este o parte a unui raport de la un asociat de cercetare al Institutului, Psihiatru Stuart Twemlow.

„În studiile noastre asupra efectului sistemului de benzi Monroe asupra undelor cerebrale, am constatat că benzile încurajează focalizarea energiei cerebrale (poate fi măsurată ca o lampă, în wați) într-o bandă de frecvență din ce în ce mai îngustă. Această focalizare a energiei nu este diferită de conceptul yoga al unei singure punctări, pe care o putem traduce în termeni occidentali ca concentrare unidirecțională. Pe măsură ce Focus 10 se numără înapoi, există o creștere treptată a dimensiunii undei cerebrale, care este o măsură a energiei sau puterii cerebrale.

„Deși semnificația acestui lucru nu este clară, s-ar putea specula că sistemul de benzi încurajează recrutarea neuronilor din creier să își concentreze atenția asupra unei singure sarcini, fie că este vorba de a reduce tensiunea asupra mușchilor, de a îmbunătăți somnul sau de a controla durerea.

„Voi descrie trei situații în care am aplicat benzile Monroe cu rezultate neobișnuit de remarcabile. Tipurile de pacienți cu care benzile au fost încercate, în general, au fost cronici, adică au avut problema lor pentru perioade lungi de timp.

„Un astfel de caz a fost o doamnă de vârstă mijlocie care avea dureri severe rezultate din probleme în vindecarea unei fracturi vechi. Combinând benzile cu un mediu spitalicesc structurat, am determinat că, pe măsură ce începea să se relaxeze, părțile corpului ei care nu fuseseră relaxate erau acele dureri legate de probleme psihologice pentru care durerea servea funcția de „câștiguri secundare”. Adică, durerea părea să o ajute să facă față unor stresuri psihologice din viața ei de zi cu zi, într-un sens era menținută pentru că simțea această funcție adaptivă.

„Pe măsură ce am reușit să ne ocupăm de aceasta, a început să se simtă în controlul vieții sale și nevoia de a menține durerea scăzută. După externarea din spital, acest pacient a continuat să fie aproape de nerecunoscut fizic. Arată mult mai tânără decât înainte, are durerea sub control și nu mai are nevoie de suport fizic pentru aceasta. Cel mai remarcabil, alte părți ale vieții sale din care fusese foarte retras, au devenit acum o sursă de satisfacție pentru ea.

„Următorul caz se referă la un bărbat de vârstă mijlocie cu o istorie foarte lungă de probleme psihosomatice afectând practic fiecare organ din corpul său. O investigație psihologică a găsit multe dintre aceste simptome legate de un traumatism chirurgical sever care a avut loc când era copil. În acest caz, am combinat exercițiile cu benzile, în special exercițiul Focus 10, cu tipurile de stimuli din mediu care l-ar face foarte anxios, adică, stimulii care îi aminteau de trauma chirurgicală din copilărie. Pe parcursul săptămânilor, l-am expus atât la starea profund relaxată Focus 10, cât și la stimulii care l-ar face foarte anxios și supărat. Treptat, a devenit desensibilizat la stimuli și a reușit să se simtă mult mai în controlul vieții sale.

„...Un om pe moarte a utilizat sistemul de benzi. De asemenea, avea dureri severe care fuseseră imposibil de controlat cu doze masive de narcotice. Pe parcursul săptămânilor, a obținut, de asemenea, control. De când a murit, am avut o comunicare din partea soției sale. Ea a declarat că a ascultat benzile până a murit și în ultima săptămână a vieții sale, a fost complet lipsit de durere și în pace.

„Sentimentul nostru a fost că atât experiența de a obține controlul asupra părții corpului său care era dureroasă, cât și pregătirea pentru moartea corpului său fizic l-au făcut mai puțin speriat și panicat. Controlul și pregătirea l-au făcut, prin urmare, mai capabil să facă pace cu familia—atât de important pentru oamenii care mor. De fapt, așa cum am observat cu un număr de oameni care sunt pe moarte, a fost capabil să ofere suport celor din jurul său care vor suferi pierderea. Venind la termen cu pierderea propriului său corp fizic, i-a permis să integreze temerile rămase pe care le avea în această direcție.

„Utilizarea benzilor într-un cadru clinic a subliniat că efectul lor asupra reducerii stresului și a mușchilor tensionați este uimitor. De fapt, se pare că nu doar mușchii sub control voluntar, ci și cei sub control involuntar (mușchii netezi, cum ar fi mușchii vezicii urinare) pot fi relaxați cu exercițiul Focus 10.

„Pacienții care sunt cronici se simt foarte mult în afara controlului asupra diferitelor simptome pe care le au. Așa cum se întâmplă cu un număr de tehnici terapeutice mai noi, oferindu-le un sentiment de control are un efect „bulgăre de zăpadă” asupra controlului altor simptome și aspecte ale relațiilor lor interumane. Pe măsură ce încep să reușească în alte domenii ca rezultat al acestui efect „bulgăre de zăpadă”, fiecare mic succes are un efect de întărire.

„Se pare că Focus 10 este starea de bază care este esențială de stăpânit înainte de a putea continua. Unii dintre pacienții noștri au învățat să inducă starea Focus 10 pentru a-și relaxa corpurile în timp ce sunt activ implicați în muncă, și cu siguranță pentru a-și relaxa corpurile între situații de lucru foarte stresante. Unii pacienți sunt acum capabili să își programeze somnul, astfel încât să se trezească la anumite ore. Un număr dintre ei cu insomnie s-au găsit dormind foarte odihnitor.

„Un pacient a observat că câteva minute de somn în Focus 10 păreau echivalente, în termeni de odihnă, cu multe ore de somn cu modelul său normal de somn. Uneori, problemele pot fi create de aceasta. De exemplu, un pacient a observat că a avut perioade de energie foarte mare în care constată că este creativ, dar care reprezintă o schimbare în nivelul său obișnuit de funcționare la care alte persoane au nevoie de timp pentru a se adapta. A observat, de exemplu, că are nevoie de mai puține ore de somn noaptea și că este pregătit să înceapă munca de zi cu mult mai devreme decât majoritatea altor oameni.

„Un număr de pacienți care au practicat regulat cu benzile au descoperit că au devenit mult mai reflexivi, mai puțin activi fizic și mai mulțumiți de hobby-uri și activități de zi cu zi mai liniștite. A deveni mai întors spre interior este o caracteristică a oamenilor care învață să utilizeze surse de satisfacție în propriile lor minți, mai degrabă decât să fie nevoiți să se întoarcă constant spre lumea exterioară pentru satisfacție.”

Programul Gateway - În 1973, Institutul a fost invitat la Centrul Esalen din Big Sur, California, pentru a desfășura un atelier de weekend care să încorporeze unele dintre metodele și tehnicile pe care le-a dezvoltat. În acel weekend, și în cel care a urmat la Esalen în San Francisco, Institutul a deschis din întâmplare un nou aspect al procedurii sale experimentale. Pe măsură ce cererile suplimentare pentru sesiuni similare de explorare a conștiinței au venit, s-a decis să se prezinte alte programe de weekend într-o manieră semi-publică, adică, selecția participanților ar fi pe baza sincerității interesului și a unei abilități înnăscute, cu profiluri de personalitate adecvate.

Cel mai important, un astfel de program continuu ar oferi o bază de consens mult mai largă decât a fost vreodată posibilă prin muncă experimentală în interiorul Institutului în sine. Mai mult, un sistem de feedback ar putea fi implicat prin care participanții înșiși, în raportarea efectelor, ar permite evoluția și modificarea metodelor și tehnicilor utilizate cu fiecare program succesiv.

Cu câteva excepții, procedura a funcționat remarcabil de bine. În patru ani, peste 1.500 de participanți au trecut prin această instruire și explorare a conștiinței. Numele inițial a fost M-5000, acum se numește Programul Gateway. Sesiunea actuală Gateway este un văr îndepărtat al primei, ca să spunem așa. Multe dintre materialele primare de metodă au fost validate prin sondaje ale participanților Gateway.

Aici - Acum - În Jos: Într-o viziune largă, cei asociați strâns cu Institutul sunt profund preocupați de implicațiile inerente informațiilor adunate până în prezent. Orice introspecție bazată pe aplicarea extinsă a unor astfel de noi instrumente care par acum disponibile aduce de obicei confuzie. Nu este măgarul care moare echidistant între doar două fânuri—pare să existe cinci, zece, o sută sau mai multe potențiale, toate la fel de importante. Concluzia inevitabilă:

Presupunând validitatea datelor adunate, că aceste metode și tehnici sunt de fapt instrumente pentru alterarea/amplificarea conștiinței, simplitatea lor oferă aplicații practice potențiale în toate aspectele existenței umane, fără excepție.

Din această privire generală, orice diversitate mai largă este dincolo de capacitatea actuală a Institutului. Prin urmare, Institutul este acum deschis pentru contact și comunicare cu toate sectoarele efortului uman, cu scopul dezvoltării și utilizării unor astfel de instrumente oriunde este fezabil și aplicabil. Acestea includ medicină, psihiatrie, educație structurată, produse comerciale, muzică, divertisment, religie, nu neapărat listate în ordinea importanței. O astfel de diseminare este de așteptat să conducă în domenii care nu au fost încă contemplate sau concepute de cei asociați cu Institutul. Cei de la Institut cred că această poziție este singura care va reduce posibila utilizare greșită a sistemului în scopuri neconstructive. Institutul salută orice întrebări din partea indivizilor și organizațiilor responsabile care ar putea ajuta în procesul total.

 

Robert A. Monroe

© 1987 The Monroe Institute
Hemi-Sync® este un marcă înregistrată a Interstate Industries, Inc.